Ortodonţie

Ortodonţia este ramura stomatologiei care se ocupă cu diagnosticarea şi tratamentul anomaliilor dento-maxilare, cu alinierea dinţilor în poziţie armonioasă pe arcadele dentare şi cu ghidarea dezvoltării structurilor dento-faciale.

Tratamentele ortodontice se adresează atât copiilor şi adolescenţilor, precum şi adulţilor.

Când trebuie să ne prezentăm cu copilul nostru la medicul ortodont?

  • Dacă dinţii nu erup în perioada normală
  • Copilul are obiceiuri vicioase (sugerea degetului, interpunerea buzei., limbii sau a diferitelor obiecte între dinţi etc.)
  • În caz de respiraţie pe gură în timpul somnului
  • Când apar probleme de muşcătură, de mestecat, de fonaţie
  • Dinţii erup încălecaţi datorită înghesuirii acestora, sau cu spaţii între ele
  • Maxilarele şi dinţii nu au crescut proporţional cu restul feţei

În funcţie de anomalie şi de vârstă se folosesc aparate ortodontice mobile şi/sau fixe.

Sfaturi de igienă pentru purtătorii de aparate dentare

Aparatele dentare favorizează retenţiile alimentare şi formarea plăcii bacteriene. Din acest motiv este necesar o igienă foarte riguroasă la purtătorii de aparate ortodontice.

  • Aparatele mobile se spală cu periuţă, apă şi săpun. La 3-4 zile se pun în soluţii de curăţare, obţinute din pastite efervescente, sau apă cu oţet. Dinţii se spală regulat de trei ori pe zi, se foloseşte şi aţa dentară pentru curăţirea spaţiilor interdentare
  • La aparatele fixe, atenţia trebuie să fie şi mai mare. Se foloseşte o periuţă specială ortodontică – are perii moi şi smocurile din marginea capului sunt cu 1-2 mm mai lungi decât smocurile din mijloc, tocmai pentru a curăţa simultan şi aparatul dentar, şi dinţii. Recomandăm aţă dentară super floss, periuţe interdentare, duşul bucal cu jet pulsatil de apă şi la final clătiri cu ape de gură care conţin fluor