Tratamentul dinţilor de lapte

Sănătatea dinților de lapte este mai importantă decât cred majoritatea parinților. Pe lângă asigurarea funcției de masticație, fonație, aspectului facial, de sănătatea lor depinde și dezvoltarea oaselor maxilare, precum și sănătatea dinților permanenți. Deși dinții de lapte vor fi înlocuiți de cei permanenți, acest lucru trebuie să aibă loc la vârsta potrivită. Dacă dintele de lapte se pierde prea devreme, dinții vecini au tendința de a se dezvolta pe locul rămas liber, iar dintele permanent care va apărea nu se va poziționa corect și va crește strâmb.

Înghesuirea dinților astfel apărută se corectează cu aparat orodontic. Acest lucru se poate preveni cu aplicarea în breșa rămasă liber a unui dispozitiv numit menținător de spațiu.